Cum să organizezi un corporate lunch perfect?

Un corporate lunch poate fi mai mult decât o simplă masă – e o ocazie de a conecta echipele, de a celebra momente importante sau pur și simplu de a aduce o pauză de respiro într-o zi de birou. La Flavours, am organizat sute de astfel de evenimente pentru companii din București și din țară, așa că știm ce funcționează (și ce nu).

Totul începe cu un scop

Un prânz rapid de echipă, un eveniment de tip townhall, o aniversare de firmă sau o întâlnire cu partenerii? Fiecare tip de eveniment cere o abordare diferită. Un team lunch intern poate merge pe un meniu casual, cu opțiuni de sharing, pe când un lunch formal poate însemna plating individual, preparate premium și servire impecabilă.

Meniul – sufletul evenimentului și momentul mult așteptat de către toți

Cel mai important aspect: mâncarea trebuie să fie delicioasă, variată și memorabilă. La Flavours, personalizăm meniurile în funcție de preferințele și restricțiile alimentare ale invitațiilor – carne, vegetarian, vegan, fără gluten etc.

Un corporate lunch reușit nu înseamnă doar o masă oferită pe fugă în pauza de prânz, ci o experiență culinară care să aducă un plus de valoare semnificativ evenimentului. De la gustul echilibrat al unui preparat rafinat, la prezentarea impecabilă, fiecare fel de mâncare devine o oportunitate de a transforma o simplă masă într-un moment de neuitat alături de toți ceilalți colegi.

Organizarea – detaliile care contează

Un corporate lunch reușit nu înseamnă doar „să vină mâncarea la timp”. Pe parcursul anilor ne-am adaptat constant la cerințele clienților noștri și am învățat că o experiența completă face diferența.

Îți oferim flexibilitate când vine vorba de locul în care are loc evenimentul. Organizăm corporate lunch-uri chiar la biroul tău, adaptând setup-ul la spațiul disponibil – fie că este vorba de o sală de ședințe, un open space sau o terasă. Dacă îți dorești un cadru special, îți punem la dispoziție locațiile noastre din portofoliu, precum Stradale sau Mitzu, ideale pentru un prânz rafinat, cu facilități complete și un design modern. Iar dacă ai în vedere o altă locație, avem și o listă de locații partenere, astfel încât să putem transforma orice spațiu într-un eveniment marca Flavours – elegant, gustos și fără bătăi de cap.